de Bruno Medicina
Ca orice trainer care se respectă, i-am pus de nenumarate ori pe cursanți să facă veșnicul exercițiu despre obiective (fă o listă, termen mediu, termen lung, să fie SMART, fă un plan, pune-l în aplicare... usual stuff).
Uneori chiar pun lumea să-și identifice celebra “misiune personala”, în care “obiectivele SMART” ar trebui să se încadreze: “Aveți zece minute, încercați să rezumați în câteva fraze care este misiunea voastră pe pământ”.
Mda, cum să nu, hai să găsim sensul vieții în zece minute, la un training corporatist... Oricum, în acele zece minute în care se produc intens misiuni și obiective, de multe ori nu pot să mă abțin să nu trag cu ochiul, ca să văd ce mai scrie lumea: cine vrea să își cumpere o casă, cine vrea mașină, mulți vor “un milion de euro” (ce să facă cu el, nu e clar...), cine vrea o promovare, cine vrea să ia un master, cine vrea să emigreze... în fine, lista uzuală de dorințe obișnuite.
Când muncesc pentru firme, nu apăs prea mult pe anumite butoane (cursanții sunt trimiși acolo de conducere, de ce să-i pun pe gânduri și să-i încurc?), așa că procedez standard. În schimb, când lumea vine de bună voie și situația e potrivită, merg mai departe și încerc să îi fac să conștientizeze că niciun obiectiv nu are nicio valoare în sine și că ceea ce vrem, de fapt, este să devenim PERSOANA care atinge acel obiectiv, deci trecem la lucru asupra identității.
Atrag atenția – și observ că pentru mulți acesta e un șoc – că, în ciuda a ceea ce spun mii de cărți de self help, dacă alergi după un obiectiv pentru a scăpa de o frică, nu o să funcționeze niciodată: adică, poate îți vei atinge obiectivul, dar frica va rămâne.
Uneori “trainingul” se transformă în altceva, se creează o anumită intimitate, curentul emoțional e cel potrivit și, în cazul acesta, pot spune cum stau într-adevăr lucrurile, după părerea mea: tot ce vrem este să intrăm în contact cu și să-l manifestăm pe plan material pe sinele nostru superior sau (și îmi asum răspunderea pentru această afirmație) să-L găsim pe Dumnezeu, care este exact același lucru.
Uneori merg suficient de departe pentru a pune lumea să conștientizeze că dacă nu-și rezolvă problema cu identitatea (sau cu sinele superior sau cu Dumnezeu), niciun obiectiv material nu îi va oferi vreo satisfacție (și, cum spuneam mai înainte, nici nu va scăpa de frică), și nu întâmplător o groază de oameni care au obținut rezultate spectaculoase în business se trezesc nesatisfăcuți și deprimați, apucându-se de tot felul de practici pseudospirituale, potrivit trendului de moment.
După această introducere, s-ar putea să aveți impresia că am eu vreo soluție sau că vreau să inițiez o sectă; pot să vă liniștesc: nu am găsit pe Dumnezeu, nu am găsit sensul vieții și presupusul meu sine superior e prea ocupat cu ale lui pentru “a se manifesta pe plan material”. Dar din când în când îmi amintesc că am un pic de
pregătire muzicală, așa că mă așez la orgă și cânt piese scrise acum sute de ani de către oameni care îmi dau impresia că știau destul de multe despre Dumnezeu și despre sensul vieții, și care încearcă să comunice prin muzică această cunoaștere, și iată că anumite răspunsuri devin oarecum evidente, cel puțin la nivel intuitiv. Am impresia chiar că ascultând anumite piese, sufletul vibrează la o frecvență diferită față de cea uzuală și că această muzică – așa departe de sensibilitatea actuală – poate fi o cheie de acces la un nivel de cunoaștere nebănuit.
Nu știu, nu mă gândesc să folosesc așa ceva la un training, dar dacă vă face plăcere, vă invit vineri, 13 decembrie, la un concert la Biserica Italiană, unde o să cânt câteva piese la orgă: poate vom descoperi împreună că maeștrii din trecut știau mai multe decât credem noi că știau...
Un salut,
Bruno |
CARTI & CD-uri
